Dorind să stimuleze colaborarea dintre mediul socio-economic și mediul academic, în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2020-0652, ECHITATE SOCIALĂ ȘI COMPETITIVITATE ÎN PARTENERIAT CU MEDIUL SOCIO-ECONOMIC ÎNTR-O UNIVERSITATE EUROPEANĂ MODERNĂ,SMART – COMPETE, marti, 3 noiembrie 2020 a avut loc workshop-ul online "Adaptarea continuă a educaţiei universitare la cerințele pieței muncii din industria chimică și petrochimică".
Evenimentul s-a adresat în special studenţilor programelor de studii Prelucrarea Petrolului şi Petrochime şi celor de la specializarea Chimie Alimentară şi Tehnologii Biochimice din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie (FSAI). Alături de studenţii participanţi, au fost prezente şi cadre didactice din cadrul UOC.
La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai principalelor 5 companii angajatoare din mediul socio-economic, în domeniul ingineriei chimice, după cum urmează:
- Nicoleta MIHÃIŢÃ – Talent Acquisition & Employer Branding Manager - KMG Rompetrol
- Ing. Cristi BOLOHAN – Process and Engineering Director - KMG Rompetrol
- Ilinca LUCA – HR Business Partner - CRH – Fabrica Ciment Medgidia
- Ing. Alina ROHAT – Șef serviciu Controlul Calitǎţii şi Protecţia Mediului - Oil Terminal S.A.
- Ing. DRAGOMIR Georgiana - Șef Compartiment Achiziţionariat Comunicare - Oil Terminal S.A.
- Ing. Robert VLÃDESCU – Conpet S.A.
- Ing. DUMITRU Anca – Șef laborator – Blumenfield S.R.L.
Workshop-ul a fost deschis prin adresarea cuvântului de bun-venit din partea Departamentului de Strategii Academice şi de Calitate, de cǎtre doamna Prof.dr.ing. Ionela POPOVICI – director DACIS.
Introducere și prezentarea obiectivelor workshop-ului a fost susţinută de către doamna – Conf.univ.dr. Andreea-Daniela MORARU – director proiect, după care au fost prezentate programele de studii ale Facultăţii de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie de către doamna Conf.univ.dr. Viorica POPESCU – decanul facultăţii. În continuare au fost prezentaţi invitaţii şi modul de desfăşurare a lucrărilor workshop-ului de cǎtre organizatorul evenimentului, Ancaelena STERPU în calitate de expert învăţământ în cadul proiectului SMART-COMPETE.
Apectele mai importante dezbătute în cadrul workshop-ului au fost:
Impresiile generale ale reprezentanţilor mediului socio-economic asupra pregătirii studenţilor în urma efectuării programelor de practică sau internship în cadrul companiilor din industria de profil;
Punctele tari şi punctele slabe în ceea ce priveşte pregătirea studenţilor UOC;
Prezentarea propunerilor invitaţilor privind adaptarea curriculei universitare la cerinţele companiilor din industria de profil.